IMPUNEREA MODELULUI SOVIETIC AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC SUPERIOR ÎN RASSM ŞI RSSM

ADRIAN DOLGHI. IMPUNEREA MODELULUI SOVIETIC AL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ISTORIC SUPERIOR ÎN RASSM ŞI RSSM (1930-1954).

În: Destin Romanesc, (Serie nouă). Revistă de istorie şi cultură, 2009, An.IV (XV), nr.4 (62), p.55-74

S-a născut la 28 februarie 1981, în satul Fundurii-Vechi (Glodeni). Licenţiat al Facultăţii de Istorie şi Psihologie a USM (2005), Masterat în istorie la aceiaşi instituţie (2006); profesor de liceu (2003-2005); cercetător ştiinţific la USM (2006-2008); studii de doctorat la USM (2006-2009); lector la Catedra Istorie Universală a USM (din 2006)

Autor a cca. 20 de articole şi comunicări privind problematica politicii statului sovietic în domeniul ştiinţei şi învăţământului superior.

Politica statului sovietic în domeniul ştiinţei şi învăţământului istoric superior la periferiile Uniunii Sovietice, pe lângă trăsăturile generale caracteristice întregii uniuni a mai avut un şir de particularităţi specifice atât tuturor republicilor unionale cât şi fiecărei republici în parte.

Ştiinţa istorică, în republicile unionale, era chemată prin intermediul propagandei şi miturilor istoriografice să contribuie la educarea cetăţeanului sovietic, să argumenteze - legitimeze „alipirea benevolă” a popoarelor sau republicilor unionale la Imperiul Rus sau la URSS, sau „eliberarea”de către Uniunea Sovietică a ţărilor ocupate de Germania fascistă. Învăţământului istoric superior în acest caz i se atribuia rolul de formator al cadrelor marxiste pentru aparatul de partid şi învăţământul preuniversitar în cadrul căruia se educa „omul sovietic”. La periferiile URSS învăţământul şi ştiinţa istorică a fost transformată într-o unealtă nu doar de ideologizare a societăţii dar şi de deznaţionalizare a popoarelor din cadrul URSS şi de transformare a lor în părţi componente a “poporului sovietic”.

Pentru a elucida procesul impunerii modelului sovietic al învăţământului istoric superior pe teritoriul ţării noastre în anii 1930-1954, în prezentul articol ne-am propus să analizăm procesul instituţionalizării învăţământului istoric marxist; Politica marxistă de cadre - componenţa şi evoluţia corpului didactic şi studenţesc de la facultăţile de istorie din RSS Moldovenească.

Deosebit de preţioase în efectuarea studiului nostru sunt lucrările referitoare la istoria universităţilor din Republica Moldova, în cadrul cărora autorii se referă şi la învăţământului istoric superior din RSSM. În prezent avem doar două astfel de studii: „Istoria Universităţii de Stat din Moldova” [1] şi „Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău 1940-2000” [2].

Alt grup îl constituie studiile ce elucidează evoluţia ştiinţei istorice din Republica Moldova. Unele aspecte ale evoluţiei ştiinţei istorice din RSSM sunt cercetate în cartea istoricului Ion Ţurcanu: „Istoricitatea istoriografiei”. Lucrarea repune în discuţie anumite aspecte ale istoriei naţionale, analizând tratarea lor în istoriografia sovietică [3]. În lucrarea „Ştiinţa istorică în contextul intereselor politice” istoricul Anton Moraru vine să judece intenţiile premeditate de falsificare a istoriei românilor[4]. O altă carte de o valoare incontestabilă asupra evoluţiei ştiinţei istorice din URSS şi RSSM este „Chestiunea Basarabiei în istoriografia comunistă” de W.P. van Meurs [5]. În lucrarea sa Van Meurs elucidează un şir de aspecte ce ţin de domeniul educaţional sovietic în RSSM [6].

Un aport considerabil la studierea istoriografiei sovietice, propagandei comuniste, deznaţionalizării etc. îl aduc autorii: Andrei Eşanu în articolul „Schimbarea le faţă” a istoriografiei din Republica Moldova (1989-2002)”; Valentin Burlacu cu articolele „Propaganda cultural-educativă în modelarea conştiinţei şi mentalităţii populaţiei RSSM (1944-1950)”[7], „Instituţiile cultural-educative din RSS Moldovenească - instrument de rusificare (1944-1950)” [8]; Maria Eremia în articolele Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedagogic Moldovenesc (1941-1944) [9] şi Rolul ideologiei marxist-leniniste în pregătirea cadrelor istorice în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească [10] elucidează unele aspecte ale activităţii facultăţii de istorie a Institutului pedagogic Moldovenesc şi pregătirii cadrelor de istorici marxişti în RSSM.

Sinteza lucrărilor menţionate şi valorificarea documentelor de arhivă ne permite să elucidăm procesul impunerii modelului sovietic al învăţământului istoric superior în RASSM şi RSSM.

a) Instituţionalizarea învăţământului istoric marxist în RASSM – „Premisă” a implementării acestuia în RSSM.

Premise ale instituţionalizării modelului sovietic al ştiinţei şi învăţământului istoric pe teritoriul ţării noastre au apărut odată cu instaurarea puterii sovietice pe teritoriul din stânga Nistrului. În memoriul cu privire la necesitatea creării Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RASSM) în opinia noastră pot fi identificate şi premisele instituţionalizării învăţământului şi ştiinţei istorice marxiste pe teritoriul ţării noastre. În acest memoriu se menţiona: „Din punct de vedere al URSS, este cu atât mai necesară, cu cât este posibilă eventualitatea, mai devreme sau mai târziu, a apariţiei conflictelor militare în timpul cărora este necesar un spate al frontului bine asigurat, lipsit de stări de nemulţumire. Republica Moldovenească ar putea juca rolul de factor politico-propagandistic pe care-l joacă Republica Bielorusă faţă de Polonia şi cea Karelă faţă de Finlanda”[11]. Prin urmare ştiinţa şi învăţământul istoric marxist, ca instrument al sistemului politic sovietic, urma să justifice şi legitimeze crearea noii structuri statale, instaurarea regimului totalitar comunist în teritoriu, pretenţiile asupra teritoriilor din dreapta Nistrului şi altor teritorii. În afară de aceasta învăţământul istoric superior urma să asigure cu cadre marxiste acţiunile de propagandă a ideologiei comuniste şi să alimenteze teoria exportului de revoluţie în statele Europei de Est.

Noua structură statală – RASSM a apărut în urma hotărârii Comitetului Executiv Ucrainean din 12 octombrie 1924 la Harkov, în Transnistria implantându-se stilul clasic al sistemului administrativ de comandă [12]. Istoriografia sovietică, referitor la această problemă, a afirmat că prin formarea RASSM s-a realizat „politica naţională leninistă a Partidului Comunist al Uniunii sovietice”, că a biruit „politica leninistă a prieteniei popoarelor şi internaţionalismului proletar”. De asemenea crearea RASSM a fost considerată drept un „cap de pod”[13] al URSS în lupta sa pentru re-anexarea Basarabiei – „începutul eliberării Basarabiei”[14] şi chiar o metodă eficientă de sovietizare a României, de exportare a comunismului rus spre Balcani în vederea creării unei republici socialiste mondiale [15]. Parte componentă a sistemului politic totalitar instituit a fost sistemul de învăţământ şi propagandă ce avea menirea să justifice politica PC(b), să supună sub aspect spiritual, ideologic toată populaţia [16].

Instituţionalizarea învăţământului istoric marxist a început în anul 1930, cu inaugurarea la Tiraspol a Institutului Pedagogic „T.G. Şevcenco”[17]. De la bun început această instituţie de învăţământ şi-a desfăşurat activitatea ca o unealtă docilă regimului. Facultatea de Istorie însă a fost creată abia peste doi ani, pregătirea cadrelor de istorici demarând astfel în 1932 [18], deşi ideologia marxistă (Bazele marxism-leninismului, Istoria PC(b) din toată Uniunea) se studia în cadrul altor specialităţi.

În componenţa Institutului intrau patru facultăţi inclusiv Facultatea de Istorie [19]. În cadrul Facultăţii de Istorie activau 2 catedre: Catedra Marxism-leninism, Catedra de Istorie. [20] Printre cadrele ce au activat în cadrul acestei facultăţi putem enumera: I.Ceban, V. Senkevici, S. Afteniuc, N. Chiricenco, A. P. Gozun, I. Grosul[21] care au devenit mai târziu „soldaţii” principali ai frontului ideologic din RSSM, deţinând funcţii importante.

Perioada anilor 1930 (1832) -1940 a însemnat pentru învăţământul superior din RSSM pregătirea cadrelor autohtone marxiste, necesare atât pentru asigurarea necesităţilor regimului local cât şi pentru un eventual export al acestora în alte teritorii „eliberate”.

b) Institutul Pedagogic Moldovenesc în evacuare

După ocuparea Basarabiei de către Uniunea sovietică, în anul 1940 la Chişinău a fost inaugurat Institutul Pedagogic Moldovenesc de Stat [22]. Institutul la momentul fondării avea 5 facultăţi printre care şi Facultatea de Istorie. Primul ei decan a fost N. Chiricenco [23].

Evenimentele ce s-au perindat în perioada anului 1941 (22 iunie-26 iulie) au influenţat şi dezvoltarea învăţământului istoric superior din RSSM. În adâncul Uniunii Sovietice a fost evacuat Institutul Pedagogic din Chişinău (IPC) şi cel din Tiraspol. Institutele pedagogice au fost evacuate în regiunea Orenburg (atunci Ci-kalov), în oraşul Buguruslan. Aici Institutele au fost unite într-o singură insti­tuţie cu denumirea de - Institutul Pedagogic Moldovenesc. În anul de studii 1941-1942 Institutul Pedagogic nu şi-a desfăşurat activitatea în mod normal. Studenţii şi cadrele au fost transferaţi în cadrul Institutului Pedagogic din Ci-kalov şi în cadrul Institutului de Învăţători din Biisk. Institutul Pedagogic Moldovenesc evacuat şi-a început activitatea propriu zisă la 1 octombrie 1942 conform deciziei nr. 8 a Comitetului Învăţământului Public [24].

Necesita­tea în cadre istorice nu s-a spulberat, nici în anii grei ai războiului, deoarece orice rapt teritorial (în cazul dat e vorba despre problema Basarabiei) trebuia urmat de motivaţii teoretice, puse desigur pe seama istoricilor şi a lingvişti­lor, mai mult ca atât, istoricii fiind educaţi şi dăscăliţi în spiritul marxist-leninist în viitor deveneau cei mai devotaţi piloni ai ideologiei şi regimului. La începutul anului de studiu 1942-43, erau trei ani la facultate, se numărau 39 de studenţi, din 98 ce erau în total (sau 40%). La data de 20 mai 1943 La Institutul Pedagogic îşi făceau studiile 126 studenţi, dintre aceştia 7 erau moldoveni, 2 bulgari, 2 polonezi, 1 rus, restul 114 – evrei [[25]]. Din 126 de studenţi ai Institutului în anul 1943, 58 de studenţi îşi făceau studiile la Facultatea de Istorie [[26]]. Iar în 1944 numărul lor va ajunge la 104, repartizarea pe ani era următoarea: anul l - 6 studenţi, anul II - 20 stu­denţi, anul III - 13 studenţi [27].

În ce priveşte cadrele didactice, situaţia nu era nici ea prea bună, însă a fost rezolvată pe două căi: l. Ajutorul Sovietului Comisarilor Norodnici al URSS ce a îndreptat la lucru în Institut absolvenţi şi doctoranzi ai Universităţii de Stat din Moscova şi Leningrad; 2. Colaboratorii Institutului de Cercetări Ştiinţifice din Moldova în domeniul istoriei, economiei, limbii şi a literaturii (ce se afla în evacuare, în acelaşi oraş) activau în calitate de colaboratori la institut [28]. Tinerii specialişti au avut posibilitatea de a-şi continua studiile şi în anii războiului. S-a permis admiterea la doctorantură în cadrul Universităţii de Stat din Moscova, cu o singură cerinţă - ca temele de cer­cetare să ţină de Istoria Moldovei, începând cu secolul al XV-lea şi până în zilele noast­re. Colaboratorii Catedrei de Istorie cercetau teme legate de istoria Moldovei: N.O. Pavliţkaia “Relaţiile ruso-moldave în a II-a jumătate a sec. al XVII-lea”, Z.V. Udalţova „Perioada antică în istoria Moldovei”, N.V. Berezneakov „Bucovina sub jugul Austriei”, „Ocuparea Basarabiei de România”, Ia.S.Grosul „Reforma ţărăneas­că din 1868 din Moldova”. Tematica în cea mai mare parte corespundea cerin­ţelor politice ale regimului stalinist.

În anul 1943 în oraşul Moscova, în cadrul şedinţei Sovietului Comisarilor No­rodnici al URSS, a fost ascultat raportul conducerii institutului. În raport se sublinia faptul că lipseşte un specialist la „Istoria URSS” şi la „Istoria ţărilor coloniale”, iar catedrele sunt pregătite pentru editarea manualelor şi programe­lor în limba moldovenească etc. La aceiaşi şedinţă s-a luat hotărârea de a introduce în planurile de studii, anii 1943-1944 la facultăţile umanistice disciplina „Istoria RSSM”. Pent­ru aceasta erau necesare programe şi manuale, care trebuiau elaborate în cadrul institutului. De asemenea s-a hotărât problema editării „Analelor ştiinţifice”. La 16 iunie 1944, prin Hotărârea nr. 726, în cadrul institutului sunt îndreptaţi la lucru patru candidaţi în ştiinţe istorice [29]. În perioada evacuaţiei, până în 1944, funcţiile de decan au fost îndeplinite de N.V. Berez­neakov. În februarie 1944 în postul de conferenţiar al Catedrei de Istorie a fost angajat doctorul în istorie I.Grosul, care în mai 1944 a fost numit şef al Catedrei de Istorie şi decan al Facultăţii de Istorie [30]. Lista cadrelor didactice se prezenta în felul următor: 1) N.V. Berezneakov; Z.V. Udalţova; N.O.Pavliţkaia; V.Senkevici; I.S. Grosul [31].

Anul 1944 s-a marcat prin faptul că facultatea de Istorie a fost absolvită de 34 persoane. După „eliberarea” teritoriului Moldovei, colectivul Institutului a pri­mit ordin de reevacuare în următoarea ordine: restabilirea Institutului Pedago­gic de Stat din Chişinău şi a celui de învăţători din Tiraspol (ambele având facultate de istorie) [32]. De asemenea în oraşul Buguruslan, în vederea asigurării activităţii regimului într-o eventuală reinstaurare a puterii sovietice în Basarabia, CC a PC(b) din Moldova a adoptat hotărârea de a organiza cursuri de trei luni pentru pregătirea lucrătorilor de partid în număr de 150 de persoane[33]. De asemenea au fost organizate cursuri pentru pregătirea activului de partid [34]. Cadrele didactice şi lucrătorii de partid, pregătiţi în spiritul ideologiei marxist-leniniste, conform intenţiilor puteri sovietice urmau să faciliteze instaurarea regimului sovietic în Basarabia.

c) Instituţionalizarea Învăţământului istoric superior în RSSM

În vara anului 1944, în timpul când operaţiile militare pe teritoriul Basarabiei încă nu erau finisate, Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS a elaborat un plan minuţios de restabilire a regimului sovietic de comandă în toate sferele de activitate: organizare socială şi politică, economie, cultură, învăţământ. Referitor la învăţământul superior a fost emisă Hotărârea „cu privire la acţiunile de îmbunătăţire a lucrului politic şi cultural de masă şi restaurarea instituţiilor învăţământului public şi medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupanţii germano-români” (iunie 1944) [35]. În acest document se înainta drept sarcină de neamânat restabilirea învăţământului public, îmbunătăţirea lucrului politic şi propagandistic în republică. Prin altă hotărâre din 16 iunie 1944 Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS obliga Comitetul Unional pentru Şcoala Superioară din URSS să îndrepte în Moldova pentru activitatea în Institutele pedagogice 6 doctori în ştiinţe (2 – pentru predarea Marxism-leninismului, 2 - a literaturii ruse, 2 – a istoriei)[36]. În spiritul acestor hotărâri în perioada 25-27 iunie 1944 a avut loc Plenara CC al PC(b)M în cadrul căreia s-a discutat problemele ce necesitau a fi soluţionate în vederea instaurării puterii sovietice în teritoriul „eliberat”. În stenograma plenarei se menţionează: „Ţinând cont de faptul că populaţia teritoriilor eliberate s-a aflat mult timp în condiţiile ocupaţiei germano-române, a fost educată de propaganda fascistă în spirit duşmănos nouă (puterii sovietice –A.D.) şi a fost lipsită de informaţia sovietică veridică, - CC PC(b) din toată Uniunea cere de la noi (PC(b)M – A.D.) desfăşurarea lucrului de propagandă în rândul ţăranilor, muncitorilor, intelectualităţii şi tineretului” [37]. În stenogramă se mai menţionează despre „ajutorul” acordat de CC al PC(b) din toată Uniunea în realizarea scopurilor politice, propagandistice, ideologice în teritoriu ocupat; despre 41 specialişti trimişi să organizeze lucrul propagandistic, editarea ziarelor comuniste etc. De asemenea CC al PC(b) din toată Uniunea a ordonat PC(b)M, în aceiaşi ordine de idei, să restabilească sistemul de învăţământ, de pregătire şi perfecţionare a cadrelor didactice[38]. Din documentele prezentate rezultă că puterea sovietică în anul 1944 paralel cu desfăşurarea operaţiunilor militare pe teritoriul Basarabiei, pregătea terenul pentru instaurarea puterii sovietice, de remarcat că un rol preponderent îl avea propaganda ideologiei marxist-leniniste în rândul populaţiei în vederea atragerii ei de partea sa şi constituirii unei mase largi a populaţiei loiale regimului pe o durată îndelungată de timp, întrucât aveau loc nu doar acţiuni propagandistice efemere ci constituirea unui sistem al aparatului de partid şi de învăţământ pe întregul teritoriu ocupat.

Obiectivele puterii sovietice urmărite prin instituirea sistemelor de propagandă şi învăţământ în RSSM le observăm într-o circulară, emisă de Comisariatul Învăţământului în anul 1945 pentru toate instituţiile de învăţământ din republică, cu titlul „Scopurile pentru anul de studii 1945-1946”. În documentul dat se menţionează că în faţa întregii ţări stă drept sarcină primordială „de a restabili economia şi cultura, de a lichida urmările războiului şi a ocupaţiei germano-române” [39] în afară de aceasta, circulara constată un şir de daune aduse învăţământului de „ocupanţii germano-români”: „au distrus sistemul învăţământului sovietic şi au adus daune şcolilor, au fot extrase circa 100 mii de bănci, circa 3 mln. volume de literatură ştiinţifică şi artistică” etc.[40] Cea mai mare crimă conform documentului a fost că „3 ani de zile copiii au studiat în şcolile românizate, au fost sub influenţa ideologiei fasciste”, în rezultat documentul constată că elevii „au pierdut timpul de trei ani în ce priveşte educaţia normală, au probleme în conştiinţă, au fost traumatizate sufletele a sute de mii de copii sovietici” [41]. În acest context Comisariatul Norodnic al Învăţământului fixează drept sarcini pentru anul de studii 1945/1946: „de a lichida urmările ocupaţiei germano-române din învăţământ [….] de a educa tânăra generaţie în spiritul ideologiei marxist-leniniste, a Marelui Octombrie a moştenirii lăsate de marele Lenin şi Stalin” [42]. Prin urmare instituirea sistemului învăţământului sovietic preuniversitar şi superior avea drept scop principal nu de a alfabetiza populaţia şi a pregăti cadre pentru economia naţională cât de a modela conştiinţa locuitorilor Basarabiei în vederea constituirii unei mase de populaţie loiale regimului. Un argument în plus la această afirmaţie ne serveşte informaţia profesorului M.Pavlov (directorul IPC în anul 1945) „Cu privire la necesitatea deschiderii unei universităţi în RSS Moldovenească” adresată Secţiei Şcoli a CC PC(b) din toată Uniunea. În această informaţie profesorul M.Pavlov constată că IPC nu poate asigura în întregime necesitatea de specialişti calificaţi, dar atragerea tineretului la studii este necesară pentru a demonstra că „puterea sovietică, pentru poporul moldovenesc - este puterea proprie, maternă, realizată prin străduinţele sale, cu propriile mâini” [43]. Iar din considerentul că „Boierii români au deschis la Chişinău filiala Universităţii din Iaşi în componenţa Facultăţii de Teologie şi a Facultăţii Agricole, puterea sovietică trebuie să deschidă o universitate completă cu şapte facultăţi”[44]. Prin urmare dezvoltarea învăţământului superior în RSSM era necesară pentru a demonstra populaţiei autohtone că regimul sovietic instituit are o faţă umană orientată spre bunăstarea populaţiei şi că are o mai mare grijă de ea de cât statul român în perioada interbelică.

În vederea aplicării în practică a hotărârii „cu privire la acţiunile de îmbunătăţire lucrului politic şi cultural de masă şi restaurarea instituţiilor învăţământului public şi medicale în raioanele RSSM, eliberate de ocupanţii germano-români” din iunie 1944 [45]. Sovietul Comisarilor Norodnici din RSSM a emis un şir de hotărâri: Hotărârea din 15 iulie 1944 a instituit 15 şcoli internate, a ordonat comisarului învăţământului M.Radul să completeze şcolile cu cadre didactice, iar pentru a asigura cu cadre şcolile a permis absolvirea înainte de termen a studenţilor Institutului Pedagogic Moldovenesc, cu oferirea condiţiilor de aşi continua studiile dacă doresc [46]; Hotărârea din 24 iulie 1944 „Cu privire la restabilirea reţelei instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de specialitate a sistemului Comisariatului Învăţământului Public al RSSM” [47] prevedea restabilirea Institutului de Învăţători din Tiraspol, a Institutului Pedagogic din Chişinău şi a unui şir de şcoli pedagogice şi profesionale; o hotărâre specială a Sovietului Comisarilor Norodnici a fost emisă la 29 septembrie 1944 prin care se prevedea restabilirea reţelei de şcoli superioare şi medii de specialitate existente în anul 1941 în RSSM şi începerea procesului de studii la 15 octombrie 1944 [48].

Peste un an, în 1945, hotărârea CC al PC(b)M şi a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM a instituit Institutul de Învăţători de Stat din Bălţi, în componenţa căruia figura Secţia de Istorie [49], iar prin hotărârea al PC(b)M şi a Consiliului Comisarilor Norodnici din RSSM din 4 martie 1946 se prevedeau acţiunile de întemeiere a Universităţii de Stat din Chişinău în componenţa a cinci facultăţi, inclusiv cu Facultatea de Istorie şi Filologie. Peste trei ani, în 1949 printr-o dispoziţie similară a fost instituit Institutul de Învăţători din Soroca [50].

În afară de aceste acţiuni, în vederea asigurării sistemului de învăţământ sovietic instituit în RSSM s-au organizat cursuri de scurtă durată de pregătire a profesorilor pentru şcolile primare şi şcolile medii din republică. Cursurile de obicei se desfăşurau în instituţiile de învăţământ instituţionalizate (la Chişinău, Bălţi, Cahul, Soroca) [51].

În perioada anilor 1944-1954 pe teritoriul RSSM au activat 5 instituţii de învăţământ superior în cadrul cărora se pregătea cadre de istorici marxişti: Institutul de Învăţători din Tiraspol, din 1952 institut pedagogic; Institutul de Învăţători din Bălţi, din 1953 institut pedagogic; Institutul de Învăţători din Soroca; Institutul Pedagogic „I.Creangă” din Chişinău; Universitatea de Stat din Chişinău.

Institutele de Învăţători

Institutul de Învăţători din Tiraspol sa restabilit prin Hotărârea Consiliului Comisarilor Norodnici ai RSS Moldoveneşti din 2 septembrie 1944 începând cu data de 1 noiembrie 1944 cu cinci facultăţi, printre care şi Facultatea de Istorie [52], care avea în componenţa s-a o singură catedră - Catedra de Istorie. În a doua jumătate a anului de studii 1945-1946, Catedra Bazele Marxism-leninismului se desprinde de Catedra de Istorie. Catedra Bazele Marxism-leninismului avea statut de catedră universitară, asigurând predarea disciplinelor ideologice la toate facultăţile.

Institutul din Tiraspol s-a restabilit cu statut de Institut de Învăţători cu doi ani de studii fiind transformat în Institut Pedagogic cu patru ani de studii abia în anul 1952 [53]. În anul 1954 Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic „T.G.Şevcenco”este transferată la IPC.

Insuficienţa cadrelor didactice în şcolile republicii şi a ideologilor marxişti-leninişti a impus necesitatea creării în 1945 a Institutului de Învăţători din Bălţi care avea în componenţa sa trei secţii: Secţia de Istorie şi Filologie; Ştiinţe ale naturii şi Geografie, Secţia de Matematică. La Secţia de Istorie şi Filologie se pregăteau profesorii de istorie şi limba şi literatura moldovenească şi profesori de istorie şi limba şi literatura rusă. În primul an de studii la această secţie erau două grupe: una cu învăţare în limba moldovenească iar alta cu învăţare în limba rusă [54].

Catedrele la Institutul de Învăţători şi-au început activitatea abia în al doilea semestru al anului de studii 1945/1946. La secţia de Istorie şi Filologie activau pe lângă catedrele filologice şi Catedra de Istorie [55]. În anul 1946 este constituită Catedra Bazele Marxism-leninismului[56]. În Raportul Institutului de Învăţători de Stat din Bălţi se menţionează că această instituţie de învăţământ superior „şi-a început activitatea în luna mai a anului 1945 sub semnul grijii mai a Partidului şi guvernului faţă de învăţători şi şcoală” [57]. Anul de studii a început la 17 septembrie 1945 şi s-a finisat la 1 iulie 1946.

În documentele anului 1948 se întâlneşte denumirea de Facultatea de Istorie şi Filologie a Institutului din Bălţi. Institutul de Învăţători din Bălţi nu era organizat pe facultăţi ci pe secţii. Această denumire în rapoartele controlorilor de partid este întâlnită din obişnuinţa acestora de a utiliza referitor la instituţiile de învăţământ superior denumirea de facultăţi intrată în uz chiar şi în rândul studenţilor şi profesorilor acestei instituţii de învăţământ. În fruntea Secţiei de Istorie şi Filologie s-a situat până în anul 1949 profesorul de literatură Vaisman, care de altfel a fost înlăturat din funcţie prin ordinul ministrului învăţământului [58]. În fruntea Facultăţii de Istorie şi Filologie a fost numit tânărul absolvent al Facultăţii de Istorie a Institutului Pedagogic din Chişinău Grosul Gheorghe S. [59]

O altă instituţie de învăţământ superior în cadrul căreia pe o perioadă scurtă au fost pregătite cadre didactice în domeniul istoriei, şi despre care se cunoaşte mai puţin întrucât fondurile de arhivă cu privire la activitatea acestei instituţii lipsesc, a fost Institutul de Învăţători din Soroca, cu doi ani de studii. Institutul a fost organizat în anul 1949. El nu avea o organizare pe facultăţi, dar ca şi cel din Bălţi pe secţii şi pregătea profesori de diferite specialităţi inclusiv de „istorie şi geografie”, pentru asigurarea claselor a V-VII-a a şcolilor medii din republică cu profesori de istorie şi geografie [60].

La începutul anului de studii 1951-1952 a avut loc unele modificări ale structurii învăţământului istoric superior din RSSM, astfel că în conformitate cu Hotărârea ministrului învăţământului din RSSM au fost fuzionate facultăţile sau secţiile istorice cu cele filologice de la Institutele pedagogice şi de învăţători. La IPC au fost fuzionate Facultatea de Istorie şi cea de Literatură în Facultatea de Istorie şi Filologie cu două secţii respective. În funcţia de decan al Facultăţii a fost numit Penzul A. La institutele de învăţători din Bălţi şi Soroca au fost create secţii de istorie şi filologie şi au fost desemnaţi şefi de secţie Cernea S.A. şef Secţie Istorie şi Filologie la Institutul de Învăţători din Bălţi şi respectiv Rudenco I.A. şef Secţie Istorie şi Filologie la Institutul de Învăţători din Soroca [61].

La Facultăţile (Secţiile) de Istorie a institutelor de învăţători se simţea chiar de la fondarea lor, şi după transformarea unora dintre ele în institute pedagogice, o lipsă a cadrelor de înaltă calificare, ceea ce diminua calitatea procesului instructiv-educativ. Astfel, conform unei informaţii privind susţinerea tezelor de doctor a cadrelor din instituţiile de învăţământ superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de învăţători din Bălţi şi din Soroca de la nici o secţie nu a susţinut vre-o teză de doctor în ştiinţe, deşi numeroase cadre au fost delegate în universităţi din URSS pentru aşi face studiile postuniversitare [62]. Lipsa cadrelor de înaltă calificare cât şi numărul relativ mic al studenţilor de la Facultăţile de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol, a celui din Bălţi şi a celui din Soroca (în anul de studii 1949-1950 au fost planificate 50 de locuri la Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol dar abia de s-a putut acumula 20 de studenţi [63]) a dus ca pe la mijlocul anilor '50 să se producă mari schimbări în pregătirea profesorilor de istorie pentru şcolile republicii. Până în anul de învăţământ 1954-1955 dascălii de istorie erau pregătiţi la Institutele de învăţători din Bălţi, Tiraspol, Soroca, la IPC şi la Universitatea de Stat din Chişinău (USC). Începând cu acest an de studii obligaţia respectivă şi-au asumat-o IPC şi USC. Deoarece în anul 1954 la IPC au fost transferate facultăţile de istorie din Bălţi, Tiraspol şi Soroca [64], Institutul de Învăţători din Soroca fiind în întregime lichidat, o parte din facultăţi fiind transferate la Institutul Pedagogic din Bălţi iar cea de istorie la IPC. Această schimbare a jucat un anumit rol în ridicarea calităţii pregătirii profesorilor de istorie. În aceste condiţii Facultăţile de Istorie a Universităţii de stat din Chişinău şi a Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” au avut rolul decisiv în procesul de formare a specialiştilor istorici marxişti şi a cadrelor de partid din RSSM.

Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Chişinău

IPC s-a restabilit în componenţa a 5 facultăţi, printre care şi Facultatea de Istorie [65]. Iniţial la Facultatea de Istorie era o singură Catedră de Istorie, în anul de studii 1944-1945 au fost create trei catedre: de Istorie a URSS. (şef al catedrei I.Grosul, doctor în istorie), de Istorie Universală (şef al catedrei N.Koroliov) şi de Istorie a Moldovei (şef al catedrei N.Narţov). Comitetul pentru învăţământul Superior de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al URSS n-a aprobat înfiinţarea acestei catedre, rămânând în cele din urmă doar două catedre: de Istorie a URSS şi de Istorie Universală. În legătură cu transferarea lui I.Grosul la USC, în postul de şef al Catedrei de Istorie a Popoarelor URSS a Institutului Pedagogic din Chişinău a fost numit profesorul N.Narţov. După eliberarea din serviciu a lui N. Narţov (1947), în postul de şef al Catedrei de Istorie a URSS a fost numit prin cumul N. Berezneakov, doctor în istorie, conferenţiar universitar. Începând cu anul 1949 funcţia de şef al Catedrei Istoria URSS a exercitato doctorul în istorie S.Afteniuc. [66]

În cadrul Institutului Pedagogic din Chişinău din anul 1944 activau catedrele Bazele Marxism-leninismului (transformată în anul 1956 în Catedra de Ecnomie politică şi Filozofie) şi Catedra Istoria PC(b)din toată Uniunea (Istoria PCUS din 1952). Aceste două catedre aveau statut de catedre universitare şi asigurau predarea cursurilor ideologice la toate facultăţile, inclusiv la cea de istorie [67].

În anul 1951 în baza Facultăţii de Istorie şi a Facultăţii de Filologie a fost creată Facultatea de Istorie şi Filologie. Primul decan al acesteia a devenit A. Penzul, iar în ianuarie 1952, în legătură cu plecarea sa la studii, a fost numită decan L. Neizvestnâh. În decembrie 1952 L. Neizvestnâh a fost transferată în postul de şef al Catedrei de Literatură Rusă şi Universală, iar decan al Facultăţii de Istorie şi Filologie a fost numită Vera Smelâh, lector superior la Catedra de Economie Politică şi Filozofie, în septembrie 1953 decan a fost numit Afanasie Repida, care a lucrat în acest post până la comasarea IPC cu USC (1960). În anul 1954 are loc deja cunoscuta transferare a tuturor facultăţilor de istorie a institutelor pedagogice şi de învăţători la IPC, structura facultăţii rămânând aceiaşi până în anul 1955 când în conformitate cu ordinul Ministrului Învăţământului al RSS Moldoveneşti din 17 august, Catedra de Istorie a Popoarelor URSS şi Catedra de Istorie Universală au fost unite într-o singură unitate - Catedra de Istorie, în postul de şef al Catedrei de Istorie a fost numit S. Afteniuc [68].

Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău.

Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău îşi începe activitatea din momentul inaugurării universităţii. Iniţial purta denumirea de Facultatea de Istorie şi Filologie. Responsabil de orga­nizarea facultăţii şi asigurarea începutului studiilor la l octombrie 1946 a fost numit I.Grosul. În 1946 doctorul în istorie I. Grosul este transferat de la IPC la USC, unde participă în mod nemijlocit la crearea Facultăţii de Istorie şi Filologie, primul decan al căreia a fost până în 1948. Conduce de asemenea până în 1960 Catedra de Istorie a URSS [69].

Facultatea de Istorie şi Filologie avea în structura sa trei secţii; limba şi literatura moldovenească, limba şi literatura rusă, istoria. Secţia de istorie, la rândul său, avea la început două catedre: Catedra de Istorie a Popoarelor URSS şi Catedra de Istorie Universală. În primii ani de activitate ai universităţii (1946-1948) studiile se efectuau exclusiv în limba rusă. Pe parcursul anilor 1946-1954 funcţia de decan al Facultăţii de Istorie şi Filologie au deţinut-o atât specialiştii istorici, cât şi filologi. Decani ai facultăţii au fost până la 1960, în ordinea ce urmează: I.Grosul (1946-1948), M.Pustânikova (1948), A.Simonov (1948-1950), I.Varticean (1950), M.Muntean (1950), A.Malikov (1951), I.Meşceriuk (1952), B. Ardentov (1952-1953), A.Simonov (1953-1954), P.Mezenţev (1954), V.Senkevici (1954) [70].

d) Politica privind componenţa corpului didactic al facultăţilor de istorie

Documentele de arhivă depistate ne demonstrează că în primul deceniu postbelic în RSSM, criteriile de care se ţinea cont la angajarea specialiştilor la serviciu în instituţiile de învăţământ superior erau următoarele: deţinerea diplomei de studii superioare (preferabil de studii postuniversitare, de candidat sau doctor în ştiinţe), apartenenţa naţională şi de partid, Localitatea unde s-a născut persoana respectivă şi de unde a venit dacă nu era local, şi cel mai important în primii ani postbelici era dacă specialistul în timpul „ocupaţiei” a fost sau nu pe teritoriul dintre Prut şi Nistru [71]. În rezultatul analizei documentelor observăm faptul că majoritatea specialiştilor angajaţi la instituţiile de învăţământ superior din RSSM în anii 1944-1946, în timpul „ocupaţiei” (1941-1944) au locuit evacuare în oraşul Buguruslan, s-au aflat în diverse regiuni ale Uniunii Sovietice, şi puţine dintre persoanele angajate, s-au aflat în Basarabia în această perioadă. În ce priveşte componenţa naţională, observăm de asemenea că nu a fost angajat nici o persoană de naţionalitate român, deşi în republică erau specialişti care-şi făcuse studiile în perioada interbelică la instituţii de învăţământ din România. Persoanele care nu au fost în evacuare în perioada 1941-1944 s-au şi-au făcut studiile în România, erau considerate persoane periculoase pentru statul sovietic, întrucât erau considerate că au fost supuse ideologiei burgheze, fasciste etc.

Încă din anul 1944 asupra instituţiilor de învăţământ superior a fost stabilit un control riguros. În conformitate cu Hotărârea nr.378 din 19 august 1944 a Comitetului Unional pentru Şcoala Superioară de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici din URSS „În legătură cu lipsa măsurilor necesare pentru crearea corpului profesoral-didactic” se instituia un control dur al cadrelor didactico-ştiinţifice din partea comisariatelor pentru învăţământ şi directorii instituţiilor de învăţământ superior. Astfel comisariatele pentru învăţământ şi directorii institutelor trebuiau să efectueze controlul (din punct de vedere politic) şi evidenţa cadrelor, să organizeze concursuri pentru ocuparea funcţiilor, să interzică transferul cadrelor dintr-o instituţie în alta, de asemenea să efectueze un şir de acţiuni menite să asigure buna activitate şi controlul exigent asupra lucrului didactico-ştiinţific şi propagandistic din instituţiile de învăţământ superior. Iar rezultatele să fie raportate la Comisariatul Învăţământului Superior din URSS [72]. Acţiunile întreprinse aveau scopul să identifice cadrele didactico-ştiinţifice din republică care au pierdut legătura cu instituţiile de învăţământ superior în legătură cu evacuarea institutului pedagogic în Buguruslan, să atragă altele noi, şi în urma unui control riguros să le păstreze în cadrul institutelor, întru-cât numărul cadrelor calificate în RSSM în anul 1944 era foarte mic.

La Chişinău institutul Pedagogic s-a reîntors în componenţa a 20 de cadre didactico-ştiinţifice şi 160 de studenţi, urmând ca Sovietul Comisarilor Norodnici din RSSM să ofere spaţiu de studiu şi toate cele necesare desfăşurării procesului didactic al unei instituţii de învăţământ superior [73]. Către începutul anului de studiu 1944/1945 institutul dispunea de 38 cadre didactico-ştiinţifice, dintre care doar cinci activau la Facultatea de Istorie (Grosul I.S., Amosov P.A., Koroliov N.V., Meţeriuc I.I., Şteiman L.V.) dintre care 2 ruşi, 1 moldovan, 1 bulgar, 1 evreu.

Către începutul anului de studii 1944-1945 Institutul de Învăţători din Tiraspol, restabilit după întoarcerea din evacuare, avea în componenţa sa 22 cadre didactice, dintre care doar 3 profesori asigurau activitatea Catedrei de Istorie: Dubinskaia Raisa Abramovna (preda cursul Istoria URSS), Nazarova Nadejda Iacovlevna (Istoria universală), Koifman Ilia Borisovici (Bazele marxism-leninismului, Istoria PC(b) din toată Uniunea). Koifman I.B. a exercitat funcţia de şef al catedrei Istorie până în anul 1954, când secţia istorie a fost transferată la IPC. În ce priveşte componenţa naţională a cadrelor, la Catedra Istorie erau doi evrei şi un rus [[74]]. Peste doi ani, la 1 septembrie 1947 la Institutul de Învăţători din Tiraspol activau în total 22 de cadre didactice. Dintre aceştia: 9 – moldoveni; 7 ruşi, 8 – evrei (9 - membri ai PC, 3 - candidaţi în membri, 12 - fără bilet de partid [75]).

La Institutul de Învăţători din oraşul Bălţi în anul 1945/1946 activau 21 de specialişti. Din a doua jumătate a anului de studiu, după organizarea Catedrei Bazele Marxism-leninismului şi Istorie, în componenţa acesteia au intrat 4 persoane: Bolişacov I.I. (asigura predarea cursului Bazele Marxism-leninismului pentru toate specialităţile, exercita funcţia de şef de catedră), Chirstea C.F (preda cursul Istoria Moldovei), Rivilis M.I. (cursul Istoria universală), Poplavscaia D.E. (cursul Istoria URSS). După apartenenţa naţională erau 1 rus, 1 moldovean şi respectiv 2 evrei [76].

În anul 1946 are loc separarea Catedrei Bazele Marxism-leninismului şi Istorie în Catedra de Istorie şi Catedra Bazele Marxism-leninismului. La Catedra Istorie activau 3 lectori superiori: Poplavskaia D.E., Rivilis S.I., Stoliar H.S.[77]. Şef interimar al catedrei de Istorie în anii 1946-1947 a fost Poplavskaia D.E.

La Catedra Bazele Marxism-leninismului a aceleiaşi instituţii activau 3 lectori superiori: I.I.Bolişakov, şef interimar al catedrei; Karpenko V.I.; Kaidalov V.N.[78]. Pe parcursul anului de studiu 1947-1948 Bolişakov I.I. a fost concediat şi şef interimar al catedrei a fost numit Konev N.I. lector superior. Iar catedra în anii 1948-50 avea 3 profesori, Konev N.I. Titov M.S. Karpenko V.I. [79]. În anul de studii 1951/1952 erau deja 5 profesori: Gozun A.P şef al catedrei; Sîci V.V.; Eremenko P.P.; Drozdov K.A.; Karpenko V.C. După apartenenţa naţională erau 2 moldoveni şi 3 ruşi[80].

În anii 1948-50 la Catedra de Istorie erau 4 profesori, Şef al catedrei de Istorie a fost numit în anul 1949 Grosul Gheoghii Sergheievici, Stoliar Ana Izrailevna, Bogatîi Pantelei Gavrilovici, Poplavskaia Dora Emanuilovna [81] (în anul 1948-49 pentru câteva luni funcţia de şef catedră a fost exercitată de Stoliar A.I. şi Poplavskaia D.E.) [82]. În anul 1949 din 32 profesori în total la Institutul de Învăţători din Bălţi, doar 10 erau moldoveni şi aceasta era considerat de unii demnitari de partid ca naţionalism local [83]. Din aceste considerente numărul specialiştilor autohtoni în primul deceniu postbelic a continuat să fie mic.

Componenţa corpului profesoral al Catedrei Istorie în anul 1951 se modifică categoric: Şef al catedrei de Istorie devine Bakerman David Iacovlevici, Medvedev Mark Abramovici; Smolinkina Ecaterina Alexeievna, Bazarenko Nikolai Nikiforovici, Frolova Maria Mihailovna - După componenţa naţională erau doi evrei, doi ruşi, un moldovean [84]. Iar în anul de studii 1953/1954 la Catedra de Istorie erau patru lectori superiori. Toţi membrii catedrei erau profesori tineri, ce activau la institut nu mai mult de doi ani, şi nu aveau grade ştiinţifice: Lectorul superior Radul V.A. exercita funcţia de şef interimar al Catedrei Istorie(1952-1954; Lectorul superior Feider L.V preda „Istoria modernă”, „Metodica predării istoriei şi constituţiei”; Lectorul superior Certan E.E. a activat la institut din anul 1952, preda cursurile „Istoria antică”, „Istoria Moldovei” la secţia de limbă şi Literatură.; Lectorul superior Rîbalko P.L. preda cursul „Istoria URSS” şi „Istoria evului mediu”[85].

La secţia Istorie şi Filologie a Institutului de Învăţători din Bălţi observăm schimbarea frecventă a cadrelor din cauza necorespunderii acestora pentru învăţământul superior. Un şir de specialişti erau delegaţi pentru studii postuniversitare în universităţi din URSS, dar care nu se mai întorceau înapoi, iar o parte, în urma criticilor aduse de către inspectorii Secţiei Şcoli şi Instituţii de învăţământ superior a CC a PC(b)M erau concediaţi, astfel majoritatea cadrelor ce au activat în perioada 1945-1954 la Secţia Istorie şi filologie erau persoane ce nu aveau experienţă de lucru în învăţământul superior.

Catedra Istorie din cadrul secţiei Istorie şi Filologie a Institutului de Învăţători din Soroca avea în componenţa sa un singur lector titular Şuliman K.B. Tot el exercita funcţia de şef al catedrei [86]. La catedră mai activau periodic profesori invitaţi de la Institutul de Învăţători din Bălţi şi de la IPC.

Catedra Bazele Marxism-leninismului îl avea în frunte pe Ţurcan F.F. care asigura predarea disciplinelor ideologice la toate specialităţile, întrucât la institut erau în total patru grupe de studenţi, câte două grupe în fiecare secţie: Istorie şi Filologie, şi Ştiinţe ale Naturii şi Geografie [87].

Lipsa cadrelor didactico-ştiinţifice de înaltă calificare era problema principală pentru toate facultăţile şi secţiile de istorie a instituţiilor de învăţământ superior din RSSM, ceea ce diminua calitatea procesului instructiv-educativ. Astfel, conform unei informaţii privind susţinerea tezelor de doctor a cadrelor din instituţiile de învăţământ superior din RSSM în perioada 1945-1949: nici un colaborator al Institutelor de învăţători de la nici o facultate nu a susţinut teza de doctor în ştiinţe [88], deşi şi-au făcut studiile în aspirantură.

Situaţia la IPC nu se deosebea cu mult de cea de la Institutele de învăţători. La Catedra Istoria URSS în anul de studii 1951/1952 activau 6 cadre didactice titulare: Afteniuc S., Repida A.V., Kiricenko N.P., Roitman N.D., Dubinskaia R.A., Stratievski K. [89]. Dintre specialiştii ce lucrau la catedră doar Aftenic S. şi Repida A.V. deţineau titlul de doctor în istorie. În afară de aceştia la catedră cumulau Senchevici V.M. şi Esaulenco A.S [90].

La catedra Istoria Universală corpul profesoral-didactic nu a cunoscut schimbări esenţiale din anul 1945. Ea avea în componenţa sa în anul 1951-1952 3 lectori titulari: Koroliov N.V. şef al catedrei în anii 1945-1955, Şlaen I.M., Krociak I.S. Nici un membru al catedrei nu deţinea grad ştiinţific şi titlu didactic [91]. În anul de studii 1952-1953 corpul profesoral al Catedrei Istorie Universală este completat cu două cadre tinere, absolvenţi ai Institutului - Constantin Drahenberg şi Vladimir Potlog [92].

Catedra de Istorie Universală a USC a fost inaugurată odată cu înfiinţarea Facultăţii de Istorie şi Filologie. Iniţial, catedra dispunea de numai doi colaboratori - N.Mohov şi M.Muntean, ultimul transferându-se mai târziu la Catedra de Istorie a URSS. În 1947-1948 catedra se completează cu noi specialişti: lectorii superiori R.Enghelgardt şi N.Koroliov, lectorii G.Smirnov şi V.Totrov. Mai târziu membri titulari ai catedrei devin A.Mirkind, B.Model, V.Antonova, V.Starojuc. În 1951 la catedra, în postul vacant de lector superior, a fost angajată absolventa aspiranturii Universităţii „M.V. Lomonosov” din Moscova N.Bregovskaia [93]. Primul şef al catedrei a fost doctorul în istorie N.Mohov (1946-1952), pe care l-a urmat doctorul în istorie, conferenţiar V.Antonova (1952-1954) [94].

Catedra de Istorie a URSS era considerată ca una din catedrele principale ale Facultăţii de Istorie a USM. Despre importanţa mare ce i se acorda acestei catedre în pregătirea viitorilor istorici ne vorbeşte elocvent creşterea continuă a numărului colaboratorilor ei. În primul an de studii, 1946-1947, catedra şi-a început acti­vitatea în componenţa a doi profesori (Ia. Grosul, I. Meşceriuk) [95].

Pentru pregătirea istoricilor marxişti, instituţiile de învăţământ superior din RSSM aveau nevoie de cadre marxiste calificate. Întrucât populaţia autohtonă fusese supusă „ideologiei burgheze, fasciste”, ele nu inspirau încredere puterii sovietice, astfel că majoritatea cadrelor universitare în primii ani postbelici erau aduse din alte regiuni ale URSS, fapt demonstrat de componenţa corpului profesoral al instituţiilor de învăţământ superior. Abia după absolvirea primelor promoţii de istorici marxişti, pregătite în condiţiile regimului totalitar de comandă, în strictă corespundere cu ideologia marxist-leninistă, corpul profesoral al facultăţilor de istorie din RSSM, a început să fie completat cu cadre locale. În ceia ce priveşte componenţa corpului studenţesc, de asemenea majoritatea studenţilor în primii ani postbelici o constituiau alogenii. Această stare de lucruri era determinată de politica statului privind componenţa şi dinamica contingentului studenţesc de la facultăţile de istorie din RSSM, ca parte componentă a politicii în domeniul învăţământului istoric superior.

e) Politica privind contingentul de studenţi

Dinamica contingentului de studenţi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior din RSSM a fost determinată atât de necesitatea de cadre pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar cât şi de politicile de propagandă a ideologiei comuniste şi de completare a organizaţiilor de partid cu cadre marxiste, de realităţile politice ale perioadei.

În RSS Moldovenească, conform raportului şefului Secţiei Cadre a Comisariatului Învăţământului din 19 octombrie 1944, nu ajungeau la zi 627 profesori pentru şcolile medii [96], deşi încă nu toate şcolile medii îşi reluase activitatea. În aceste condiţii, rolul principal în pregătirea cadrelor pentru învăţământul preuniversitar îi aparţinea IPC şi institutelor de învăţători.

În anul de studii 1944/1945 din 384 de studenţi de la IPC, la Facultatea de Istorie îşi făceau studiile 84 de studenţi (36 la anul I, 10 la anul II, 20 la anul III, 18 la anul IV). Ponderea Facultăţii de istorie o constituia 21,8 % [97]. Dintre aceştia 8 moldoveni, 25 ruşi, 35 evrei, 16 ucraineni [98].

La Facultatea de Istorie de la Institutul de Învăţători din Tiraspol în anul de studii 1944/1945 îşi făceau studiile 41 de studenţi înmatriculaţi la anul 1, întrucât a fost restabilit din evacuare cu statut de institut de învăţători cu doi ani de studii, studenţi la anul doi nu avea. Din 41 de studenţi 18 erau moldoveni, 5 ruşi, 18 ucraineni. Studiile se desfăşurau în două limbi - moldovenească şi rusă. În grupa cu studii în limba moldovenească erau 18 studenţi în cea cu studii în limba rusă – 23 studenţi [99].

La Institutul de Învăţători din Bălţi planul de admitere în anul de studii 1945/1946 era de 120 de persoane, la secţia de Istorie şi Filologie au fost înmatriculaţi 57 de studenţi [100]. Pe parcursul anului la această secţie au mai fost înmatriculaţi 8 studenţi, astfel către finele anului de studii 1945/1946 la Secţia Istorie şi Filologie erau 65 de studenţi la anul I, 35 de studenţi în grupa cu predare în limba moldovenească şi 30 de studenţi în grupa rusă. În total institutul avea 125 de studenţi [101].

În primul an după restabilirea Institutului Pedagogic din Chişinău, a celui de învăţători din Tiraspol (1944-1945) şi crearea Institutului de Învăţători din Bălţi (1945-1946) la Facultăţile de istorie din RSSM îşi făceau studiile mai mulţi studenţi de origine alogenă de cât moldoveni. Dar reieşind din faptul că şcoli medii în republică cu predare în limba moldovenească erau mai multe de cât cu predare în limba rusă la nivelul CC al PC(b)M şi Ministerului Învăţământului s-a pus problema pregătirii cadrelor autohtone, vorbitoare de limba moldovenească. Astfel, în conformitate cu Hotărârea nr.110 a Consiliului de Miniştri şi a CC a PC(b)M din 1946 „Cu privire la acţiunile de consolidarea activităţii Institutului Pedagogic din Chişinău” se prevedea ca la anul de studii 1946-1947 să acorde o mai mare atenţie la înmatricularea tinerilor de naţionalitate autohtonă [102]. Una dintre cauzele că în instituţiile de învăţământ superior din RSSM studenţii moldoveni erau mai puţini de cât ruşi, ucraineni şi evrei era situaţia materială proastă a populaţiei autohtone ce nu le permitea tinerilor să se întreţină, să facă studii, şi să achite taxa pentru studii introdusă în anul 1940 (anulată abia în anul 1954) [103]. În vederea atragerii populaţiei autohtone la studii prin hotărârea Consiliului de Miniştri şi a CC al PC(b)M se prevedea ca studenţilor să li se acorde condiţii normale de studii [104]. În pofida măsurilor întreprinse, creşterea numărului populaţiei autohtone în rândul studenţilor n-a avut loc imediat. Intenţiile de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţământ superior din rândul moldovenilor a întâlnit rezistenţă în rândul minorităţilor naţionale care ocupau o poziţie dominantă în aparatul de partid şi de stat. Acţiunile de a facilita înmatricularea moldovenilor la studii a fost calificată drept naţionalism local [105].

În aceste condiţii, chiar şi după inaugurarea Universităţii de Stat din Chişinău, despre care se menţiona că ar fi fost naţională, şi după transferarea în anul 1946 a studenţilor anului doi de la un şir de facultăţi de la IPC la Universitate [106], în rândul studenţilor universităţii dominau reprezentanţii minorităţilor etnice. La 1 noiembrie 1946 la secţia istorie a Facultăţii de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău erau 59 studenţi, dintre care 33 ruşi, 8 moldoveni, 6 Evrei, 8 ucraineni, 4 studenţi de alte naţionalităţi. Din numărul total de studenţi ai secţiei, 12 studenţi erau membri ai PC şi 32 erau membri ai organizaţiei comsomoliste [107].

Începând cu anul 1948 admiterea la studii în instituţiile de învăţământ superior din URSS se desfăşura în conformitate cu Ordinul Ministrului Învăţământului Superior din URSS S.Caftanov „Cu privire la desfăşurarea examenelor de admitere în instituţiile de învăţământ superior din URSS” în care menţiona că examenele trebuie să se desfăşoare strict în conformitate cu regulamentul aprobat de minister şi publicat în Buletinul Ministerului pentru anul 1948. La disciplina istoria de la abiturienţi trebuia să se ceară cunoştinţe ce n-ar fi depăşit programa şcolii medii, dar urma să se acorde o mai mare atenţie istoriei statului sovietic şi a „Marelui Război pentru apărarea Patriei”. Examinatorii trebuiau să ceară de la candidaţii la studii ca aceştia să aprecieze procesele economice, sociale şi politice din diferite perioade prin prisma ideologiei marxiste şi a mişcărilor revoluţionare [108].

La IPC în anul 1948 au absolvit Facultatea de Istorie 23 de persoane [109], însă au fost înmatriculaţi 21 de studenţi, deşi planul de admitere fixa 25 de locuri [110]. La sfârşitul anului de studii 1948/1949 la specialitatea istoria erau în total 80 de studenţi (la anul I de studii – 20, II – 25, III – 19, IV – 16 studenţi)[111]. Ministerul Învăţământului Superior din URSS a sesizat micşorarea numărului de studenţi în instituţiile de învăţământ superior şi în special la facultăţile de istorie. Pentru a mări numărul de studenţi la un şir de facultăţi, a „apropia a învăţământul superior cu viaţa”, a acoperi insuficienţa de cadre marxiste, vice-ministrul A.Samarin a emis la 26 mai 1950 ordinul de deschidere a secţiei serale de studii la un şir de institute din URSS şi la IPC [112]. Aplicând ordinul menţionat, Ministerul Învăţământului din RSSM prevedea pentru anul de studii 1950/1951 la facultăţile şi secţiile de istorie a institutelor de învăţători cu doi ani de studii 100 de locuri cu studii la zi şi 125 de locuri cu studii fără frecvenţă, iar pentru Secţia de Istorie a Facultăţii de Istorie şi Filologie de la IPC - 25 locuri cu studii la zi, 25 – la secţia serală, 50 – la secţia fără frecvenţă [113].

În conformitate cu Ordinul Ministerului Învăţământului Superior din URSS „Cu privire la măsurile de ajutor pentru Universitatea de Stat din Chişinău”, planul de înmatriculare la Universitate la specialitatea Istorie era de 25 de persoane. În total la universitate în anul de studii 1950/1951 îşi făceau studiile 1435 de studenţi, dintre care ruşi – 638, evrei - 316, moldoveni – 284, ucraineni – 158, alte naţionalităţi – 41 [114].

Planul de admitere la institutul Pedagogic din Bălţi în anul 1953/1954 era la Secţia Istorie de 25 de persoane[115]. În total după înmatriculare la institut la Secţia Istorie (din anul 1953) erau 60 de studenţi dintre care 41 erau moldoveni, 3 ruşi, 13 ucraineni, 10 evrei. După apartenenţa la partid 1 membru al PC, 53 comsomolişti, 6 fără apartenenţă politică [116].

Lipsa cadrelor de înaltă calificare cât şi numărul relativ mic al studenţilor de la Facultăţile de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol şi a celui din Bălţi (În anul de studii 1949-1950 au fost planificate 50 de locuri la Facultatea de Istorie a Institutului Pedagogic din Tiraspol dar abia de s-a putut acumula 20 de studenţi [117]) a dus ca Facultăţile de istorie de la Institutele de învăţători din RSSM să fie transferate la IPC. În anul de studii 1953-1954, până la transferarea facultăţilor (secţiilor) de istorie la IPC, contingentul de studenţi la institutele de învăţători şi pedagogice din RSSM era următorul: IPC – 119 studenţi; Institutul Pedagogic din Tiraspol – 50; Institutul Pedagogic din Bălţi – 60; Institutul de Învăţători din Soroca -75 [118]. Numărul studenţilor la Secţia Istorie a Facultăţii de Istorie şi Filologie de la IPC a crescut considerabil pe seama studenţilor transferaţi de la institutele din Tiraspol şi Bălţi. Aceştia nu puteau fi transferaţi şi la universitate întrucât studiau după programele institutelor de învăţători cu doi ani de studii, iar programa de studii de la USC era pentru cinci ani.

Impunerea modelului sovietic al învăţământului istoric superior în RASSM şi RSSM a avut drept scopuri principale încadrarea sistemului politic şi educaţional din republicile noi create în cel sovietic, motivarea teoretică a anexiunilor şi crimelor făcute, atragerea populaţiei autohtone de partea regimului comunist, constituirea prin ideologizare şi propagandă a unei mase largi a populaţiei loiale regimului pe o durată îndelungată de timp, ştergerea identităţii naţionale a românilor basarabeni şi crearea „poporului sovietic”.

Modelul sovietic al învăţământului istoric superior instituit în RSSM a avut un caracter antinaţional. Acest lucru este dovedit de componenţa naţională a corpului didactic şi studenţesc, care în primii ani de după război, era constituit în cea mai mare parte din reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, deoarece populaţia autohtonă reprezentau, în viziunea oficialităţilor, un pericol pentru puterea sovietică ea fiind o perioadă de timp sub „ocupaţia germano-română”.

NOTE:

[1] Cozma V., Istoria Universităţii de Stat din Moldova (1946-1996). - Chişinău, 1996. p. 217-256.

[2] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1940-2000), - Chişinău, -2000, p. 44-50, 81-126. 184-190,

[3] Ţurcanu I, Istoricitatea istoriografiei: observaţii asupra scrisului istoric basarabean -Chişinău, 2004, pag. 9.

[4] Moraru, Anton, Ştiinţa istorică în contextul intereselor politice. -Pontos. Chişinău, 2003.

[5] Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia Comunistă. Chişinău: editura Arc, 1996.

[6] Ibidem, p.20

[7] Burlacu Valentin. Propaganda Cultural - Educativă în Modelarea conştiinţei şi mentalităţii populaţiei RSSM (1944-1950). // Destin Românesc. Revistă trimestrială de istorie şi cultură, Chişinău - Bucureşti. Nr. 2 / 2003. p. 80-91.

[8] Burlacu Valentin. Instituţiile cultural educative din R.S.S. Moldovenească - instrument de rusificare (1944-1950). // Destin Românesc. Revistă trimestrială de istorie şi culrură, Chişinău - Bucureşti. Nr. 2 / 2002. p. 73-85..

[9] Eremia, Maria, Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedaggogic Moldovenesc (1941-1944) // Conferinţa corpului didactico-ştiinţific “Bilanţul Activităţii ştiinţifice a USM pe anii 1998/99”, 27 septembrie – 2 octombrie 2000, rezumatele comunicărilor, ştiinţe socio-umane, Chişinău – 2000. p. 294.

[10] Eremia, Maria. Rolul ideologiei marxist-leniniste în pregătirea cadrelor istorice în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. // Analele ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe socio-umane”. -Chişinău, 1999. p. 215-218.

[11] Moraru Anton. Istoria Românilor. Basarabia şi Transnistria (1812-1993) – Chişinău:Editura „universul”, 1995. p. 283.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Бокхашер М.Н. Молдавия. – Москва: Госиздат,1926, с.46. Citat după: Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002) – ed. 1. Cartier, 2002. p.147.

[15] Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002) – ed. 1. Cartier, 2002. p.147.

[16] Ibidem, p.292.

[17] Бырка Г. И. Подготовка кадоров высшей и средней квалификаций в МССР.- Кишинев, 1981, с. 10.

[18] Тираспольский Государственный Педогогический Институт имени Т. Г. Шевченко, -Кишинев, 1980, с. 3.; Первенец высшей школы Молдавий // Советская Молдавия. 5 октября, 1980.

[19] Arhiva Organizaţiilor Social Politice a Republicii Moldova (AOSP RM), F.51, inv. 7. d.317. f. 23-29

[20] Ibidem, inv. 5. d.544, f.6.

[21] Тираспольский Государственный Педагогический Институт имени Т. Г. Шевченко, -Кишинев, 1980, с. 12,

[22] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1940-2000), - Chişinău, -2000, p. 7.

[23] Ibidem. p. 44.

[24] Arhiva Naţională a Republicii Moldova (AN RM), F.2991, inv.9a, d.87. f.9.

[25] Ibidem, inv.5, d.2. f.14.

[26] Ibidem.

[27] Maria Eremia, Facultatea de Istorie din cadrul Institutului Pedagogic Moldovenesc (1941-1944). p. 294.

[28] Ibidem, p. 294.

[29] Ibidem. p. 295.

[30] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1940-2000), - Chişinău, -2000, p. 7.

[31] AN RM, F.2991, inv.5, d.2. f.154-155.

[32] Ibidem, d.6. f.76.

[33] Бырка Г. И. Op.cit., p.25.

[34] Очерки истории Коммунистической Партии Молдавии. Кишинев, 1964. с.276.

[35] Постоновление СНК СССР О мероприятиях по улучшению массово-политической и культурной работы и востоновлению учереждений народного просвещения и здравоохранения в районах МССР, освобожденных от немецко.румынских оккупантов // Коллективизация крестьянских хозяйств в правобережных районах Молдавской СССР. Сб. документов. Кишинев, 1969, с.81.

[36] AOSP RM, F.51, inv.2, d.37, f.85.

[37] Ibidem, d.2, f.36-40.

[38] Ibidem.

[39] Ibidem, d.147, f.115-120.

[40] Ibidem.

[41] Ibidem.

[42] Ibidem.

[43] Ibidem, inv.3, d.267, f.16.

[44] Ibidem.

[45] Постановление СНК СССР О мероприятиях по улучшению массово-политической и культурной работы и восстановлению учреждений народного просвещения и здравоохранения в районах МССР, освобожденных от немецко-румынских оккупантов // Коллективизация...1969, с.81.

[46] AOSP RM, F.51, inv.2. d.146, f.1.

[47] AN RM, F.2991, inv.5, d.6. f.76.; Бырка Г. И. Op.cit., p.27.

[48] AOSP RM, F.51, inv.2, d.146, f.6.

[49] AN RM, F.3143, inv.1. d.3, f.1.

[50] Ibidem, F.2991, inv.9a, d.87, f.9-10.

[51] AOSP RM, F.51, inv.2. d.147, f.81-84.

[52] AN RM, F.2991, inv.5, d.6. f.76; Ibidem, d.2, f.202.

[53] Ibidem, inv.9a, d.87. f.10.

[54] Ibidem, F.3143, inv.1. d.3, f.1-2.

[55] Ibidem, F.2991, inv.5, d.11. f.223.

[56] AN RM, F.3143, inv.1, d.7, f.1.

[57] Ibidem, d.3, f.1.

[58] AOSP RM, F.51, inv. 9. d.314, f. 27.

[59] Ibidem, F.51, inv. 7. d. 314, f. 89-90.

[60] AN RM, F.2991, inv.9a, d.87, f.9-10.

[61] Ibidem, F.1961, inv.1, d.9, f.22-23.

[62] AOSP RM, F.51, inv.8, d.38, f. 20-27

[63] Ibidem, F.51, inv.8, d.787, f. 123.

[64] Бырка Г. И., Op. cit, p. 44.

[65] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1940-2000), p. 45.

[66] Ibidem, p. 48.

[67] AN RM, F.1961, inv.1, d.292, f.11-36.

[68] Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chişinău (1940-2000), p. 48.

[69] Cozma V. Op. Cit., P. 217.

[70] Ibidem, p. 218.

[71] AOSP RM, F.51, inv.2, d.147, f.55-57.

[72] Ibidem, d.150, f.17-18.

[73] AN RM, F.2991, inv.5, d.6, f.76.

[74] AOSP RM, F.5, inv.3, d.267, f.1-2.

[75] AN RM, F.2991, inv.5, d.16, f.1-15.

[76] Ibidem, F.3143, inv.1, d.1, f.53-verso.

[77] Ibidem, F.2991, inv.5, d.16, f.1-15.

[78] Ibidem.

[79] Ibidem, d.26, f.170.

[80] Ibidem, d.57. f. 2.

[81] Ibidem, d.26, f.170-172.

[82] Ibidem, F.3143, inv.1, d.7, f.2-3.

[83] AOSP, F.51, inv. 9. d. 314, f. 6.

[84] ANRM, F.2991, inv.5, d.57, f. 3.

[85] AN RM, F.2991, inv.5, d.94, f.53.

[86] ANRM, F.1961, inv.1, d.148, f.13, 16.

[87] Ibidem.

[88] AOSP RM, F.51, inv 8, d.38, f. 20-27

[89] AN RM, F.1961, inv.1, d.128, f.9-10, 25.

[90] Ibidem, f.9-10.

[91] Ibidem, f.26

[92] Cozma V., Op. Cit., p.

[93] Ibidem, p. 231.

[94] Ibidem.

[95] Ibidem, p.111.

[96] AOSP RM, F.51, inv 2, d.147, f.30.

[97] AN RM, F.1961, inv.1, d.6, f.37.

[98] AOSP RM, F.51, inv.3, d.267, f.27.

[99] Ibidem, f.29.

[100] AN RM, F.3143, inv.1, d.3, f.1-2.

[101] Ibidem, d.2, f.13.

[102] Ibidem, F.2991, inv.5, d.15, f.120.

[103] Постановление №638. «Об установление платности обучения в старших классах средних школ и в высших учебных заведениях СССР и об изменении порядка назначений стипендий.». // «Собрание постановлений и распоряжений Правительства Союза ССР»). стр. 236-237; Платное образование — наследие СССР // http://nprospekt.ru/2008/06/06/platnoe-obrazovanie--nasledie-sssr

[104] În vederea asigurării studenţilor cu haine şi încălţăminte de care se ducea lipsă se prevedea ca institutului să i se ofere 250 paturi de dormit, 20 000 m de ţesătură de bumbac pentru haine şi lingerie de pat, 200 paltoane pentru bărbaţi şi 200 pentru femei, 300 perechi de pantofi pentru bărbaţi, 100 pentru femei.

[105] AOSP RM, F.51, inv. 9, d. 314, f. 6.

[106] AN RM, F.2991, inv.5, d.26, f.71

[107] AOSP RM, F.51, inv 4, d.330, F.32.

[108] AN RM, F.2991,inv.5, d.23, f.41-verso, 42.

[109] Ibidem, d.26, f.70

[110] Ibidem, f.65.

[111] Ibidem, f.69.

[112] AN RM, F.1961, inv.1, d.9, f.9.

[113] Ibidem, f.8.

[114] Rectorii, p.46.

[115] AN RM, F.2991, inv.5, d.94. f.9.

[116] Ibidem, f.10.

[117] AOSP RM, F.51, inv.8, d.787. f.123.

[118] AN RM, F.2991, inv.5, d.141, f.6-18.

RÉSUMÉ

Dans cet article on analyse le procès de l'institutionnalisation de la formation historique supérieure en RSSM. On met en relief les buts de l'implementations du modèle soviétique de la formation historique supérieure. On a apporté les preuves de l'intervention grossière du parti-Etat dans l’activité didactico-scientifique des écoles supérieures.

Par le prisme des procès de l'institutionnalisation de la formation historique supérieure on découvre la politique antinationale de l'État soviétique en Moldavi.