Comunicare prezentată la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Evoluţia instituţiilor administrative primare în Europa de Est (sec. XVIII-XX). 18-19 septembrie 2009, Chişinău.
După instaurarea puterii sovietice în Rusia (octombrie 1917), noul guvern a început o politică de lichidare a vechilor organe administrative în teritoriu şi de constituire a propriului sistem administrativ. Organele administraţiei publice locale ţariste – zemstvele, au continuat să activeze în primii ani ai puterii sovietice, deoarece noul guvern nu era gata să înlocuiască imediat vechiul sistem administrativ. Dar imediat, începând cu anul 1917 noua admisnistraţie centrală a statului a început realizarea sloganului „Toata puterea sovietelor“ lansat încă în timpul revoluţiei, a luptei împotriva guvernului Kerenski. În ciuda faptului că unul din primele decretele ale Guvernului Provizoriu prevedeau lărgirea atribuţiilor administraţiei locale: „Cu privire la lărgirea drepturilor administraţiilor orăşeneşti în sectorul alimentar” (publicat 28 octombrie 1917), „Cu privire la atribuţiile administraţiei orpşeneşti în privinţa regulementării problemei locuinţelor” (publicat la 30 octombrie 1917), „Cu privire la comitetele funciare de voloste” (Hotărârea Comisariatului Poporului pentru Agricultură din noiembrie 1917), a devenit clar că noul guvern nu va putea coexista cu vechiul sistem administrativ patriarhal. În luna noiembrie 1917, a avut loc Adunarea de Zemstvă care a încercat să găsească căile de ieşire din criză, dar deja la 19 decembrie 1917 a fost publicat decretul preşedintelui Sovietului Comisarilor Norodnici V.I. Lenin „Cu privire la instituirea Comisariatului Norodnic al Administraţiei Publice Locale”, creat cu scopul de a „unifica activitatea tuturor instituţiilor orăşeneşti de zemstvă”. Instituţiei nou create, de la Comisariatul Afacerilor
Revoluţia din Octombrie a adus schimbări radicale în sistemul administraţiei publice locale şi structura lui. În octombrie 1917, erau deja mai mult de 1430 Soviete de deputaţi ale muncitorilor, soldaţilor şi peste 450 de soviete de deputaţi ale ţăranilor.
Către sfârşitul lunii decembrie al anului 1917, atitudinea noului guvern faţă de instituţiile de autoadministrare locală se schimbă: La 24 decembrie 1917 a a avut loc adresarea Comisariatului Afacerilor Interne către toate sovietele „Cu privire la organizarea administraţiei publicie locale” unde sovietele erau chemate să i-a în mâinele lor rezolvarea problemelor locale, a puterii de stat în localităţi [[2]]. Iar prin decretul din 27 decembrie 1917 a fost dizolvată Adunarea de Zemstvă, şi creat comitetul de lichidare a zemstvelor în general. Din acest moment instituţiile de zemstvă din punct de vedere juridic au încetat să existe pe teritoriul controlat de bolşevici. În Primăvara anului 1918 sa încheiat procesul de lichidare a organelor de zemstvă şi ale autoadminstrării orăşeneşti. Până la 20 martie 1918 a funcţionat Comisariatul Administraţiei Publice Locale, dar după părăsirea coaliţiei guvernamentale decătre socialiştiii revoluţionari (eserii de stanga) a fost desfiinţat ca instituţie de sinestătătoare. Iar după consolidarea sovietelor în centrele guberniilor şi judeţene au început să se organizeze Soviete în volosti şi sate.
Referitorla soviete,ca organe aleadministraţiei publicelocaleîn URSS „Enciclopedia Sovietică Moldovenească” menţionează că „Sovietele au crescut şi s-au consolidat, devenind organe ale dictaturii proletariatului – baza politică a primului stat socialist din lume” [[3]]. Deasemenea enciclopedia sovietică precizează că sovietele constituiau un sistem unic de reprezentatanţă populară, de sus până jos, organizaţii din cele mai democratice [[4]] în acelaşi timp „activitatea sovietelor este îndrumată de forţa conducătoare a statuuli sovietic – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice” [[5]]. Însuşi enciclopedia sovietică constată caracterul totalitar al sistemului politic şi administrativ din URSS, sesizând lipsa separaţiei puterii de stat în Uniunea Sovietică: „spre deosebire de statele burgheze, unde puterea legislativă este separată de cea executivă, ambele fiind separate de masele truditoare, Sovietele de deputaţi ai oamenilor muncii întrunesc în persoana reprezentanţilor aleşi ai oamenilor muncii atât funcţiile puterii legislative, cât şi cele ale puterii executive” [[6]].
Analizând legislaţia din primii ani ai puterii sovietice, decretele şi hotărârile menţionate mai sus, putem evidenţia trei trăsături de bază caracteristice sovietelor locale: sovietele locale au fost organe ale puterii de stat şi de control ale acesteia, care acţionau în limitele regiunilor administrative de atunci; între soviete a existat o interacţiune organizatorică şi subordonare ierarhică pe verticală; în determinarea competenţelor şi limitelor atribuţiilor Sovietelor locale, se instituia independenţa lor în chestiuni de importanţă locală, dar activitatea lor se admitea doar în conformitate cu deciziile administraţiei centrale şi a sovietelor superioare.
Procesul transferării puterii de stat în teritoriu de la vechile organe administrative de tip ţarist la Soviete a fost de scurtă durată: un anumit timp organele administraţiei locale de zemstvă şi oraşeneşti, funcţionau paralel cu sovietele locale, în unele cazuri aceasta chiar fiind eficientă.
Conform Constituţiei Republicii Sovietice Federative socialiste Ruse din anul 1918, obiectivele sovietelor locale erau următoarele: să pună în aplicare toate dispoziţiile organelor superioare ale puterii sovietice; să ia toate măsurile pentru a dezvolta din punct de vedere cultural şi economic teritoriul administrat; să rezolve toate problemele ce au importanţă locală (pentru regiunea respectivă); să unifice toată activitatea sovietică în reginea dată [[7]]. În acelaşi timp toate veniturile şi cheltuielile sovietelor locale au fost puse sub controlul centrului.
La sfârşitul anului 1919 au fost înfiinţate noi unităţi administrative locale fără a se ţinâne cont de dimensiunea lor (şi de fostele unităţi administrative - gubernia, judeţul, volostea, oraşul, satul). Ele au început să se numească comune. În soviete au fost înfiinţate organe speciale (secţii comunale) pentru administrarea gospodăriei comunale. În aprilie 1920, a fost întemeiat organul central reglator - Direcţia Generală a Gospodăriei Comunale.
Activitaea „economică” independentă a sovietelor a început în toamna anului 1924 cu formarea bugetelor localede separate. Odată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, Sovietele locale au început să acumuleze mijloace pentru formarea propriilor bugete. Baza acestora devin veniturile de la impozitele restabilite, plăţile pentru locuinţe şi servicii comunale.
În general, în perioada anilor 1917-1918, sovietelor le era caracteristicăo oarecare descentralizare a sistemului ierarhic sovietic, redistribuirea prerogativelor în direcţia consolidării drepturilor şi competenţelor nivelurilor de jos ale sistemului; lărgirea prerogativelor social-economice ale sovietelor locale prin organele executive ale acestora, prin absorbţia organelor teritoriale locale, structurilor guvernamentale centrale, formarea unor servicii speciale de administrare a gospodăriei comunale; încercări de antrenare largă în procesul electoral în teritoriu a „oamenilor muncii”, mobilizarea sovietelor în condiţiile menţinerii controlului politic strict din partea partidului de la conducere; constituirea unei baze materiale şi financiare a sovietelor locale, restabilirea sistemului de impozitare în condiţiile reanimării relaţiilor marfă-bani; crearea bazei juridice, ce asigura relativa „autonomie” a Sovietelor locale.
După adoptarea Constituţiei URSS din anul 1936 şi a Constituţiei RSFSR din 1937 toate Sovietele locale au început să fie alese orin vot universal secret. Congresele Sovietelor au fost disfiinţate, iar toate organele administrative a puterii de stat au început să fie numite Soviete. Conform Constituţiei URSS din anul 1936, Sovietele locale trebuiau să conducă pe teritoriul administrat cu construcţia de stat, economică şi social-culturală; să aprobe planurile de dezvoltare economică şi socială şi, bugetul local, să conducă cu organele de stat, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile subordonate; să asigure respectarea legilor, protecţia ordinii publice, a drepturilor cetăţenilor; să contribuie la consolidarea potenţialului de apărare aţării [[8]].
În limitele competenţelor sale, sovietele locale trebuiau să asigure dezvoltare social-economică complexă pe teritoriul administrat, să monitorizeze respectarea legii de întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile subordonate instituţiilor superioare amplasate pe teritoriul respectiv; să coordoneze şi controleze activitatea lor în domeniul utilizării terenurilor, construcţiilor, utilizarea forţei de muncă, producţiei bunurilor de larg consum, serviciilor socio-culturale, casnice etc.
Exclusiv de competenţa sovietelor locale ţinea: alegerea şi schimbarea componenţei comitetelor executive; constituirea, alegerea şi schimbarea componenţei comisiilor permanente ale Sovietului, ascultarea rapoartelor comitetelor executive şi a comisiilor permanente.
Sistemul administrativ sovietic a fost aplicat pe teritoriul ţării noastre începând cu anul 1924 când la 12 octombrie a fost creată de autorităţile sovietice în componenţa Ucrainei Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. RASSM cuprindea raioanele transnistrene de astăzi ale Republicii Moldova, plus raioanele Balta, Bârzula, Ocnele Roşii, Kodîma, Kotovsk, Crutîi, Pesceana şi Ananiev din actuala regiune Odesa din Ucraina. La 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea cu privire la constituirea RSSM în baza a 8 rioane ale RASSM şi 6 judeţe ale Basarabiei [[9]]. Restul teritoriilor au trecut la RSSS Ucraineană. Acest act a fost calificat de Sovietul Suprem al RSSM în 1990 drept un act ilegal al URSS, deoarece: proclamarea RSS Moldoveneşti a fost un rezultat al pactului ilegal Molotov-Ribbentrop, populaţia din Basarabia, nu a participat la adoptarea prezentei legi (32 basarabeni care erau la Sovietul Suprem au fost în calitate de invitaţi, şi în calitate de membri), în rezultatul actului din 2 august 1940, populaţia dintre Prut şi Nistru a fost împărţită între cele două republici - RSSU şi RSSM, fără consimţământul ei; adoptând Legea cu privire la constituirea RSSM, Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice şi-a depăşit atribuţiile sale, deoarece în conformitate cu Constituţia din anul 1936, Sovietul Suprem nu avea dreptul de a forma republici, dar numai să le primească în componenţa URSS.
La 2 iulie 1940 Biroul Politic al CC al PC (b) unional a permis CC al PC (b) al Ucrainei să formeze în Basarabia 9 comitete judeţene, comitete executive judeţene şi comitete orăşeneşti. La 3 iulie 1940 Biroul Politic al CC unional a aprobat componenţa lor: din 75 de oameni numai 4 erau basarabeni, ceilalţi ucraineni şi ruşi [[10]].
La 4 Iulie 1940 la Moscova , Biroul Politic al CC al PCUS a examinat problema soartei populaţiei din Basarabia şi Bucovina de Nord. A fost încredinţat RSSU să să numească în RSSM reprezentanţii Sovietelor. Prezidiul Sovietului Suprem al URSS, a numit în funcţie membrii comitetelor judeţene, din 75 de funcţionari împuterniciţi să constituie sovietele judeţene doar 2 erau români [[11]]. Au fost numiţi şi membri ai comitetelor judetene de partid, din 52 de membri, doar 7 erau moldoveni. În aşa mod, în toate funcţiile de răspunedere au fost numite persoane de origine alogenă. Membrii comitetelor executive raionale erau numiţi de către Comitetul executiv judeţean, iar comitetele raionale formau comitetele executive săteşti.
A şaptea sesiune a Sovietului Suprem al URSS la prima convocare pe 2 august 1940 a adoptat Legea cu privire la constituirea RSSM. Prin legea dată Sovietul Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste a hotărât: „a constitui Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. A include în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti unionale oraşul Tiraspol raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Kamensk, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol ale Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti, oraşul Chişinău şi judeţele Bălţi, Bender, Chişinău, Cahul, Soroca, Orhei din Basarabia”[[12]]. Atribuţiile constituţionale ale Sovietului Comisarilor Poporului şi a Sovietului Suprem al RASS Moldoveneşti, temporar, până la alegerea organelor supreme de stat a RSSM, au fost lărgite până la nivelul organelor republicii unionale. Au fost create 18 comisariate republicane şi direcţii, care au reglement relaţiile social-economice, în prima perioadă de existenţă a RSS Moldoveneşti.
În noiembrie comitetele de plase au fost transformate în raionale. În total au fost formate 58 de comitete raionale de partid, 6 judeţene şi 4 orăşeneşti [[13]], 11 soviete în oraşele şi 1178 soviete săteşti [[14]].
Decretul Sovietului Suprem al RSSM din 12 noiembrie 1940 a consfinţit divizarea administrativ-teritorială a ţării în raioane şi a fost confirmată prin Constituţia RSSM (1941). Astfel între Prut şi Nistru a fost instituit sistemul administrativ de patru nivele – sat (sau orăşel) – raion (oraş) - judeţ - republică, iar pe malul stâng al Nistrului de trei nivele (fără judeţe).
Organele locale ale puterii de stat (articolul 54 al Constituţiei RSSM din anul 1941), erau Sovietele de deputaţi ale muncitorilor. Sovietele de deputaţi judeţene, raionale, orăşeneşti, săteşti se alegeeau de populaţie pe termen de doi ani şi în limitele teritoriului său conduceau prin comitetele executive cu construcţia culturală, politică şi economică, formau bugetul local, asigurau menţinerea ordinii publice, asigurau respectarea legilor şi protecţia drepturilor cetăţenilor, contribuiau la consolidarea capacităţii de apărare a ţării.
Sistemul politic al RSSM în peroada postbelică nu se deosebea cu mult de cel din perioada interbelică. Pentru a perfecta divizarea teritorial-administrativă a RSSM şi a o aduce în concordanţă cu modelul sovietic, Biroul CC al PC (b)M a adoptat două hotărâri: la 26 septembrie 1944 şi la 13 ianuarie 1945 [[15]] care prevedeau ca judeţele să fie reorganizate în regiuni (oblasti). Din cauza că teritoriul republicii este prea mic pentru a avea mai multe nivele ale diviziunilor administrative reforma a fost amânată. Abia la 6 octombrie 1947 CC al PC (b) din toată Unionea a emis hotărârea, conform căreia structurile de conducere judeţene au fost desfiinţate fără a fi instituite altele în locul acestora. Decizia a fost aplicată în teritoriu de hotărârea Biroului CC al PC (b)M din 16-17 octombrie 1947 [[16]]. Deşi deciziile au fost adoptate cu scopul de a reduce din birocraţia de partid, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece funcţionarii s-au mutat cu locurile, foştii funcţionari judeţeni au completat rândurile nomenclaturiştilor din raioane.
Următoarea încercare de a reorganiza teritorial republica a fost crearea okrugurilor, conform hotărârii Biroului CC al PC (b)M din 1 februarie 1952 [[17]]. Okrugurile au început să aibă aceleaşi prerogative administrative ca şi a a fostelor judeţe. Sistemul administrativ a fost definitivat după adoptarea noii constituţii a URSS în 1977 şi a celei din RSSM în 1978, conform căreia Sovietele de deputaţi ai norodului – Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti, Sovietele raionale orăşeneşti, raionale din oraşe, de orăşel şi săteşti de deputaţi ai norodului – constituie un sistem unitar al organelor puterii de stat [[18]]. Deşi în Constituţie sunt prezente un şir de prevederi democratice cu privire la activitatea sovietelor locale, între articolele constituţiei pot fi identificate un şir de prevederi ce demonstrează că sovietele locale din republicile unionale reprezentau instituţii executive ale sistemului administrativ de comandă. În acest sens Sovietele locale de deputaţi ai norodului pe lângă multiplele funcţii de a rezolva toate chestiunile de însemnătate locală, trebuiau să traducă în viaţă hotărârile organelor de stat superioare, să conducă activitatea sovietelor inferioare de deputaţi ai norodului, să exercite controlul asupra respectării legislaţiei de către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile de subordonare superioară, aflate pe acel teritoriu, iar hotărârile Sovietelor locale trebuiau să fie îndeplinite în mod obligatoriu de către toate întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, aflate pe teritoriul Sovietului etc. [[19]]
În lumina acestor transformări în anii 60-80 a secolului XX în URSS au fost adoptate mai multe decizii cu privire la problemele perfectării autoadministrării locale. Hotărârea Comitetului Central al PCUS „Cu privire la îmbunătăţirea activităţii Sovietelor de deputaţi ale muncitorilor şi întărirea legăturilor lor cu masele” (1957), „Cu privire la activitatea Sovietelor locale de deputaţi din regiunea Poltava” (1965), „Cu privire la îmbunătăţirea activităţii Sovietelor săteşti de deputaţi ai muncitorilor” (1967), „Cu privire la măsurile de perfectare a activităţii Sovietelor raionale şi orăşeneşti de deputaţi ai muncitorilor” (1971), Hotărârea Comitetului Central al PCUS, Prezidiului Sovietului Suprem al URSS şi al Consiliului de Miniştri al URSS „Cu privire la mărirea în continuare a rolului Sovietelor de deputaţi ai nodrodului în construcţia economică” (1981), etc.
Dar aceste inovaţii nu au avut rezultatul dorit din cauza sistemului administrativ de comandă. Deoarece oferind prerogative noi Sovietelor, centrul nu le asigura cu mecanisme materiale, organizaţionale şi structurale, şi aceste modificări deveneau doar declarative.
Atenţia asupra problemelor autoadminstrării locale în Uniunea Sovietică a crescut în a doua jumătate a anilor 1980, când s-a recunoscut necesitatea de a trece de la metode de conducere pur administrative la metdoe economice.Treptat a început să se afirme viziunea că administraţia locală - este un nivel independent de realizare a puterii constituţionale a poporului, iar orânduirea democratică a societăţii este posibilă doar prin separarea administraţiei locale de puterea de stat.
Primul pas practic în această direcţie a fost adoptarea la 9 aprilie 1990 a Legii URSS „Cu privire la principiile generale ale autoadministrării locale şi economiei locale în URSS”. Conform legii, sistemul autoadministrării locale a inclus sovietele locale, organe de autoadministrare socială şi teritorială a populaţiei (Soviete şi comitete ale microraioanelor, comitete de bloc, stradă, cartier, săteşti şi alte organe) precum şi referendumurile locale, adunări, întruniri ale cetăţenilor, alte forme ale democraţiei indirecte. Nivelul teritorial primar al autoadministrării locale se recunoştea sovietul sătesc, orăşelul (raionul), oraşul (raionul din oraş). Legea a oferit republicilor autonome şi unionale dreptul de a forma şi alte niveluri (reieşind din realităţile locale) [[20]].
În opinia autorilor V.V.Eremyan şi M.V. Fyodorov, perioadei sovietice i-au fost caracteristice:
- Ierarhia strictă a relaţiilor sociale, a structurii unităţilor autoadministrării locale a dus la instalarea subordonării pe verticală a instituţiilor individuale. De aceia deja în toamna anului 1917, Sovietele au început procesul de unificare a sistemului administrativ prin elaborarea principiilor de funcţionare pe verticală: volosti (sau oraş) – judeţ – gubernie – regiune - stat;
- Nu întotdeauna metodele democratice de gestionare formau şi reprezentări respective despre caracterul interacţiunii subdiviziunilor autoadministrative, a organelor autoadministrării locale şi institutele puterii de stat; (De exemplu, Sovietele locale considerau toate hotărârile sovietelor superioare, a congreselor şi conferinţelor Sovietelor unionale sau republicane, obligatorii pentru îndeplinire).
- Conţinutul funcţional al unităţii autoadministrării locale – sat, raion, oraş, regiune etc. ca reglator al mobilizării politice trebuia, în cele din urmă, să formeze şi sensul dublu al naturii Sovietelor. Cu toate acestea asupra evoluţiei Sovietelor, transformării lor din organe ale autoadministrării locale în organe ale administraţiei şi puterii de stat, au influienţat condiţiile istorice de constituire şi evoluţie a URSS. Unul din primele simptome, ce a marcat schimbarea principiilor activităţii Sovietelor locale, a fost renunţarea la alegeri şi trecerea la sistemul „angajaţilor eliberaţi”, desemnaţi la funcţii de conducere de Sovietele superioare. Includerea Sovietelor în sistemul puterii de stat, transformarea ţării în republică a Sovietelor de jos în sus – de la început a compromis natura autonomă a Sovietelor ca organe ale administraţiei publice locale. [[21]]
Apreciind sistemul administraţiei publice locale în perioada sovietică, în baza documentelor adoptate şi literaturii de specialitate [[22]] distingem un şir de caracteristici de bază ale sovietelor:
1. În conformitate cu ideologia oficială, constituirea sistemului „sovietic” al administraţiei publice locale a fost rezultatul activităţii creative al „maselor truditoare”, al aspiraţiei spre democraţia adevărată. Concepţia coincidea şi cu principile doctrinare ale Partidului Bolşevic, cu teza despre necesitatea de abolire a statului şi trecerea la „autoadministrarea socială comunistă”. În acelaşi timp autoadministrarea de zemstvă şi orăşenească au fost respinse ca „remeniscenţe burgheze”.
2. În contrast cu utopia comunistă doctrinară, practica reală a bolşevismului a mers pe calea constituirii unui sistem politic totalitar cu un control atotcuprinzător al vieţi publice şi private a cetăţenilor. În limitele sistemului social-politic construit, Sovietele locale reprezentau celula primară a sistemului ierarhic al Sovietelor, ce au „uzurpat” atât funcţiile legislative cât şi cele executive şi de distribuţie, iar uneori şi cele judecătoreşti.
3. Principiul democratic - „burghez” de separare a puterilor în stat a fost înlocuit cu principiul unităţii puterii, care, în realitate sa transformat în dictat al aparatului birocratic de partid. În cadrul procesului politic unic a avut loc o lărgire specifică a construcţiei administrative create („uzurparea inversă” a celor mai elementare funcţii de autoadministrare a Sovietelor).
4. Ca parte a sistemului politic totalitar, Sovietele locale aveau rolul nu de subiect dar de obiect al influenţei politice în rezolvarea problemelor importante, manifestându-se în calitate de organe inferioare ale puterii de stat. În acest caz ele îndeplineau funcţii pur decorative de mascare a regimului politic totalitar constituit în URSS.
5. În procesul de rezolvare a problemelor locale secundare, Sovietele într-un şir de cazuri se manifestau în calitate de subiect al procesului de administrare, dar aria îngustă de funcţionare nu le permitea să acţioneze ca un organism real de autoconducere al societăţii. Acest rol al sovietelor, într-o anumită măsură, le-a permis să compenseze excesele totalitarismului, orientând energia „maselor truditoare” spre patul lui Procust al activităţilor şi iniţiativelor locale, ne afectând esenţa regimului social-politic format. Din punct de vedere al ideologiei, acest lucru a creat populaţiei comunităţilor locale iluzia „puterii poporului” a „democraţiei”, „coparticipăriii” la treburile publice şi statului, contribuind, astfel la stabilizarea sistemului politic al totalitarismului.
6. În perioada de apogeu a totalitarismului, în ultima fază a epocii staliniste, rolul Sovietelor locale a fost redus la minim, la rolul de unealtă al sistemului politic supraierarhizat, încât nu mai puteau îndeplini funcţia compensatoare.
7. Centralizarea excesivă a sistemului politic a încălcat stabilitatea pilonilor de bază ale acestuia, menţinându-se doar datorită autoritatei liderului carismatic.
8. Pentru a restabili „echilibrul dinamic” al sistemului, elita de partid a mers pe calea cunoscutei (deşi limitate) descentralizări, care a calmat tensunile sociale şi a dat celulelor de jos ale sistemului sovietic (Sovietelor locale) o anumită dinamică. Lărgirea drepturilor şi atribuţiilor lor, întărirea relativă a bazei lor materiale, cunoscuta democratizare a activităţii şi structurării lor, implicarea în treburile publice a maselor largi „de muncitori” au amânat prăbuşirea sistemului totalitar, oferindu-i un răgaz.
9. Cu toate acestea, cunoscuta democratizare a sistemului politic („dezgheşul Hruşciovist”) a slăbit controlul atotcuprinzător al aparatului de partid asupra vieţii social-politice a ţării, care au intrat în conflict cu însăşi esenţa sistemului totalitar. În rezultat s-a început a bate pasul pe loc: sistemul totalitar, epuizând la acel moment posibilitatea de a se dezvolta în continuare, a intrat într-o perioadă de declin şi degradare (perioada „stagnării”).
10. Procesul complex de degradare a societăţii sovietice s-a răsfrânt şi asupra celulelor inferioare ale sistemului administrativ (politic) - Sovietelor locale. Ele îşi pierdeau treptat autonomia şi aşa formală, de semenea şi legătura cu masele, fără al cărui sprijin şi fără independenţa financiară încetatau a mai fi organe de autoadministrare locală, reprezentând prin activitatea lor doar puterea de stat în teritoriu. Astfel şi se explică caracterul dependent al acestui institut în perioada „socialismului dezvoltat”.
11. Deciziile adoptate de administraţia centrală de a promova independenţa economică a Sovietelor locale, nu au putut stăvili monopolul departamental, deoarece pentru sistemul administrativ de comandă, el este esenţial. Lipsa relaţiilor de piaţă a condamnat sovietele locale la dependenţă fatală de centrul de distribuţie, îngustând la maximum baza materială.
12. Acţiunile întreprinse în perioada „restructurării” de democratizare a activităţii Sovietelor, au contribuit la înviorarea lor, creând astfel, premisele pentru transformări decisive spre constituirea autoadministrării locale.
13. Cu toate acestea măsurile de „restructurare” au demonstrat odată în plus imposibilitatea reformării Sovietelor locale în limitele sistemului politic totalitar, atunci când s-a pus problema demontării ei şi a orânduirii sociale, formării societăţii civile cu organizare politică total diferită: pe bază democratică şi cu o economie de piaţă orientată social, care ar permite de a forma organe ale autoadminstrării locale în sensul deplin al cuvântului.
14. Trecerea la un sistem de autoadministrare locală reieşea în mod logic de la dezvoltarea socială precedentă a ţării. Aceasta era necesar pentru a rezolva în mod eficient problemele locale, care nu mai puteau fi rezolvate de sus în mod corespunzător. „Zig-zagul” de şaptezeci de ani al istoriei nu au fost în zadar, din acesta au fost deduse învăţăminte corespunzătoare, în special, a devenit absolut clară necesitatea stringentă a autoadministrării locale ca atare.
Referinţe bibliografice
[1].Собрание Узаконений и распоряжений рабочего и крестьянского правительства от 28.12.17 г., с. 153.
[3]. Enciclopedia sovietică Moldovenească. Chişinău: Academia de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, 1976. p.185.
[4]. Ibidem.
[5]. Ibidem, p.185-186.
[6]. Ibidem, p.186.
[7]. Конституция (Основной Закон) Российской Социалистической Федеративной Советской Республики Принята V Всероссийским съездом Советов в заседании от 10 июля 1918 года // Ю.С.Кукушкин, О.И.Чистяков. Очерк истории Советской Конституции. М., Политиздат, 1987. c.256
[8]. Конституция (Основной Закон) Союза Советских Социалистических Республик Утверждена Чрезвычайным VIII съездом Советов Союза ССР 5 декабря 1936 года (с последующими изменениями и дополнениями) // Ю.С.Кукушкин, О.И.Чистяков. Очерк истории Советской Конституции. М., Политиздат, 1987. c.305.
[11]. Fruntaşu, Iulian, O istorie etnopolitică a Basarabiei (1812-2002) – ed. 1. Cartier, 2002. p. 164
[13]. Корнован Д. Очерки истории КПМ.- Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1968, с.248-250.
[14]. Moraru A., Istoria românilor. Basarabia şi Transnistria, 1812-1993. Chişinău, Editura Universul, 1995. p.323; Şişcanu E. Regimul totalitar bolşevic în R.S.S. Moldovenească (1940-1952). Chişinău: Civitas, 1997, p.19.
[15]. AOSP RM, f.51, inv.2, d.9, partea II, f.404-405, inv.3, d.10, f.194-195.
[16]. Ibidem, inv.5, d.82, f.217; Ibidem, d.23, f.304-305.
[17]. Ibidem, inv.11, d.53, f.10-11.; Enciclopedia sovietică Moldovenească. Chişinău: Academia de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, 1976. p.186.
[18]. Конституция (Лежя фундаменталэ) а Републичий Советиче Сочиалисте Молдовенешть. Адоптатэ ла сессия а опта екстраординарэ а Советулуй Супрем ал РСС Молдовенешть де лежислатура а ноуа ла 15 априлие 1978. . Кишинэу: Картя Молдовеняскэ, 1984. п. 23.
[19]. Ibidem, p.37.
[20]. Закон об общих началах местного самоуправления и местного хозяйства в СССР // Ведомости СНД и ВС СССР, 1990, N 44, с. 914.
[21]. Еремян В. В., Федоров М.В. История местного самоуправления в России. Часть II. - М.: Изд-во РУДН, С. 292
[22]. Vezi: Буров А.Н. Местное самоуправление в России: исторические традиции и современная практика / Науч. ред. А.И. Нарежный; Ростовский гос. ун-т. – Ростов н/Д: Изд-во Ростовского ун-та, 2000; Еремян В. В., Федоров М.В. История местного самоуправления в России. Часть II. М., 1999; Игнатов В.Г. Становление государственного управления и местного самоуправления в современной России. - Ростов н/Д: Сев-Кавк. Акад. Гос. службы, 2001; История государственного управления России: Учебник / Под ред-проф. В. Г. Игнатова. Изд. 3-е. Ростов н/Д: Феникс. 2003.
Adrian DOLGHI.
THE PLACE OF THE SOVIET VILLAGES IN THE ADMINISTRATIVE-COMMAND SYSTEM FROM USSR
After 1917 in Russia
For the soviet period it was characteristic: the strictly hierarchy of social relations, the structure of the local auto administration units which bring on the installation of subordination on vertical of the individual institutions. Because of it in the autumn of the 1917 the Soviets began the process of unification with the elaboration of working outlines on the vertical: city – district – province – region – state; not always the democratic methods of administration of the corporation were compose the respective representations about the structure of interaction between auto administration institutes, auto administration authorities and the institutes of state power; the functional content of the auto administration units – village, district and so on such as adjustment of political mobilization have must to organize the double sense of Soviets nature. One of the first symptoms which had mark out the change of outlines of activities of local Soviets was the renounce to elections and passing to the system of “free employers”, designate to lead functions of superior Soviets. The inclusion of Soviets in state power system, the transformation of the country from down to up – initially have compromise the autonomous nature of the Soviets.
In contrast with communist utopia, the real practice of bolshevism has gone in direction of constitution of the totalitarian political system with his all-inclusive control on public and private life of citizens. In the limitation of the social-politic system set, the local Soviets were the primary cell of the hierarchical system of the Soviets which had “usurps” the legislative, executive and sometimes judicial functions. As a part of totalitarian political system the local Soviets had the role not of the subject but of the object of the political influence which was demonstrate in an attribute of inferior authority of state power. In this case they had only decorative functions for hiding the totalitarian political regime constituted in USSR
In the apogee period of the totalitarianism the role of the Soviets was reduced to minimum, thus could not exercise the compensator function. Despite all of this the „hrushchiovist thaw” restricted the control of the state machine on the social-politic life of the country. In the consequence the totalitarian system having overdrive the possibilities of his development and had come into a period of decline and degradation. The process of degradation of the soviet society also was demonstrated by the inferior links of the political system. They lost independence, relations with mass without their support and without financial independence they stopped to be auto administration authority representing only by the state power in the territory. The absence of market relations blamed the local Soviets to dependence for the center of distribution which restricted their material base.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu